Principalii suspecți în cazul femeii ucise și arse pe un câmp din județul Giurgiu au fost scoși din arest și duși în cătușe, joi dimineață, la locul în care a fost găsit trupul incendiat, pentru reconstituirea evenimentelor care au dus la moartea victimei. Condițiile în care s-a produs omorul nu au fost, deocamdată, elucidate complet de anchetatori.
Polițiștii și procuroii giurgiuveni au intrat în alertă maximă la sfârșitul lunii octombrie, când cadavrul unei femei a fost incendiat pe un câmp situat între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor.
După o anchetă extrem de complicată, victima a fost identificată după ce, un criminalist din Giurgiu, a reușit să reconstituie o singură amprentă. Așa să aflat că moarta din geamantan este Sabina Mircea, o femeie cunoscută ca prostituată, dar care fusese amendată și pentru cerșetorie.
Începând de aici, polițiștii au reușit să stabilească faptul că femeia locuia într-un apartament din sectorul 5, alături de două surori și concubinul uneia dintre ele. Ulterior, anchetatorii au probat că cei trei au omorât-o pe femeie în contextul unor neînțelegeri, după ce, mai întâi au bătut-o crunt, iar apoi au lovit-o, în cap, cu un corp dur.
Cu toate că s-a dovedit faptul că ei au transportat, cu mașina, cadavrul pe câmp, polițiștii nu au găsit nici arma crimei și nici urme de sânge acolo unde se presupune că s-ar fi produs crima. În plus, nici principalii suspecți nu au recunoscut că au omorât-o. Aceștia au spus că, de fapt, femeia a băut otravă,cu intenția de a se sinucide, iar ei i-ar fi făcut, cu putere, masaj cardiac, lucru care ar explica faptul că victima avea mai multe coaste fracturate.
Cei trei au fost scoși din arest și duși pe câmp, la locul în care a fost găsit trupul calcinat. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru GÂNDUL.RO, că reconstituirea care s-a făcut pe câmp privește fapta de profanare de cadavre.
În ce privește omorul, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, încă mai așteaptă rezultatul unor percheziții informatice, dar și a unui set de expertize pentru stabilirea cu exactitate a substanței folosite pentru incendierea cadavrului. În același timp, nici arma folosită de ucigași, despre care se presupune că ar fi fost o toporișcă, nu a fost găsită.